de Emil HĂLĂŞTUAN
În ediţia de miercuri, 13 aprilie, la întâlnirile colocviale turdene s-a discutat despre teatru. Invitaţii, printre care s-au aflat scriitorul Mircea Ioan Casimcea, actorii Petru Felezeu, Mircea Cosma, Gabriel Chirea, Stelian Roşian, Cornel Miron, regizorul Ovidiu Cosac şi scenografa Clara Labancz, dar şi profesorul universitar Stelian Stancu, sau actorii Emilian Cortea, respectiv Radu Botar, care au fost contactaţi telefonic la Galaţi, Piteşti şi Satu Mare, au evocat, într-o istorie ad-hoc, „numele grele” ale scenei turdene, performanţele şi atmosfera în care s-a lucrat la Teatrul de Stat din Turda.
Ieşită de sub tutela Ministerului Culturii şi trecută sub cea a Consiliului local Turda, fapt petrecut în anul 1999, singura instituţie profesionistă de cultură a Turzii a intrat într-un con de umbră, din care nu va ieşi, atât timp cât politicul trage sforile într-un domeniu de care cîrmuitorii oraşului „semidocţi agramaţi, vremelnic aflaţi la putere”, după cum aprecia Radu Botar, sunt străini.
Evocarea a început cu destăinuirile lui Petru Felezeu, actor care a făcut parte din distribuţia primului spectacol jucat de trupa nou – înfiinţatului teatru turdean, în toamna anului 1948. Venerabilul actor, care atunci a interpretat rolul prefectului Ştefan Tipătescu, din piesa „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, împlineşte peste câteva zile 92 de ani.
La îndemnul formulat de către moderatorul discuţiilor, regizorul Ovidu Cosac „să încropim o mică istorie ad-hoc a teatrului turdean”, participanţii la întâlnirea găzduită, ca de obicei, de Ioan Dănuţ Zăhan, preşedintele asociaţiei „Rei Culturae Fautores”, au început să povestească. Şi au avut ce spune...
Petru Felezeu, decanul de vârstă al oamenilor de teatru participanţi la întâlnire şi–a amintit condiţiile grele premergătoare debutului său, când pentru a vedea un spectacol de teatru străbătea, pe jos, drumul de la Câmpia Turzii la Turda, iar pentru a-şi împlini visul, nu a pregetat să doarmă într-o cameră de baie, în 1947, pe când urma cursurile conservatorului, la Cluj, deoarece nu îşi permitea mai mult din salariul pe care îl primea ca funcţionar la CFR. „Azi lucrurile s-au schimbat. Unii tineri dimineaţa viseză să devină actori, dar până la amiază au uitat”, apreciază Petru Felezeu, pe care nici situaţia materială grea de acasă, nici anii petrecuţi pe front în timpul celui de-al doilea război mondial, nu l-au abătut de la ţelul său, acela de a deveni actor.
Scenograful Clara Labancz a mărturisit că a ajuns în teatru deoarece nu i-au plăcut nici una din cele două meserii, creator de modă şi profesor, pe care le-a încercat după absolvirea facultăţii. „M-am sfătuit cu profesorii mei de la Cluj. Aceştia mi-au sugerat să fac teatru. Am ajuns într-o sală neîncălzită, unde actorii repetau, la lumina unui bec chior. Asta înseamnă teatrul?” s-a întrebat Clara Labancz atunci. Acum, după ce s-a pensionat, de la Teatrul Naţional din Tîrgu-Mureş, scenografa mărturiseşte: „Nu ştiu să fac teatru. Fiecare piesă necesită o căutare, un halou anume...” În ceea ce priveşte deficienţa majoră de care suferă azi teatrul românesc, Clara Labancz crede că acesta se află în suferinţă deoarece „s-a pierdut valoarea cuvântului”.
În aceeaşi ordine de idei, Mircea Cosma a pus pe tapet o altă lipsă, pe care o apreciază ca esenţială: „Nu mai sunt profesori de teatru”. Cât despre perioada petrecută la Teatrul de Stat din Turda, Mircea Cosma îşi aduce aminte: „Ne-am chinuit pentru ca acest teatru să continue să existe. În anii 70 – 80 se făceau presiuni îngrozitoare pentru desfiinţarea sa. Dar am avut spectacole foarte bune: Transmitem în direct, Steaua fără nume, Chiriţa în provincie, Nobili de ocazie... Noi am încercat să educăm publicul. Să-l ţinem lângă teatru...” Despre ceea ce se întâmplă azi la teatrul turdean, Mircea Cosma s-a rezumat la o singură constatare: „S-a inventat o chestiune ce se cheamă Badea, care merge din eşec în eşec”, a spus fostul actor, referindu-se la „performanţele” lui Gelu Badea, care a pus în scenă majoritatea pieselor jucate acum la Teatrul municipal Turda.
„Am rămas complet dezamăgit de spectacolele pe care le văd acum la Turda”, a încheiat, cu amărăciune, Mircea Cosma.
Contactat telefonic, Emilian Cortea, fost director al teatrului, stabilit acum la Piteşti, a remarcat că se împlinesc 40 de ani de când a pus pentru prima dată piciorul în Turda. Emoţionat de faptul că foştii săi colegi nu l-au uitat, Emilian Cortea şi-a adus, la rândul său, un obol pe altarul aducerii aminte: „Stela Furcovici ar trebui să aibă un monument în centrul Turzii, măcar pentru rolul „Ecaterina Teodoroiu”, din filmul cu acealşi nume, dacă nu pentru altceva”.
Alt director al teatrului din Turda, stabilit acum la Galaţi, unde conduce Teatrul de Păpuşi şi Marionete din localitate, Stelian Stancu, emoţionat, la fel ca şi Emilian Cortea, a mărturisit: „La Turda mi-am început toate vieţile!” În 1971, când Stelian Stancu, proaspăt absolvent, era repartizat la Teatrul de Stat din Turda „ţara nu era plină de fabrici de actori”. Gabriel Chirea, care a petrecut 27 de ani la teatrul din Turda, îşi aminteşte: „Când am ajuns la Turda nu îmi venea să cred că Aureliu Manea era regizor aici”. Atunci se lucra cu drag, cu pasiune. „Nu se ajungea întâmplător în teatru” a precizat Stelian Stancu.
Practic, amintirile depănate de protagoniştii discuţiilor din cursul întâlnirii de miercuri, vizau, mai ales, perioada 1948 – 1999. După transferarea teatrului în subordinea Consiliului local Turda, a început declinul.
Imixtiunea politicului în teatru a determinat plecarea unor oameni de valoare. Rând pe rând, din 2000 până azi, teatrul din Turda i-a pierdut pe regizorul Ovidiu Cosac, pe soţia sa, Ana Cosac, sufleor, pe Clara Labancz, scenograf, pe actorii Radu Botar, Gabriel Chirea, Cornel Miron, Stelian Roşian şi încă alţii. „Am plecat în grup, deoarece politica nu are ce căuta în teatru”, a precizat, categoric, Gabriel Chirea.
Teatrul de Stat din Turda participa la festivaluri prestigioase din ţară. Mulţi dintre actorii turdeni se întorceau de acolo cu premii. În perioada directoratului lui Mircea Ioan Casimcea au avut loc primele şi ultimele turnee în străinătate. Atunci trupa de la Turda a jucat în Suedia, Franţa şi Grecia. Dar, potrivit lui Ovidiu Cosac „teatrul, ca orice altă artă, este un domeniu al iubirii. Lipsa de performanţă de acum îşi are cauza în faptul că ultimii doi directori ai teatrului din Turda nu şi-au iubit oamenii”. Atitudinea directoarei de azi (n.r. Narcisa Pintea), este de neiertat”, a rostit sentinţa Ovidiu Cosac, care a lucrat peste 35 de ani la teatrul din Turda. Drept răsplată pentru contribuţia sa la performanţele reuşite de trupa teatrului turdean, Ovidiu Cosac nu mai poate asista la spectacolele jucate în instituţia unde a muncit o viaţă. „În stagiunea trecută, cu ocazia a două premiere, când am vrut să îmi cumpăr bilet, casieriţa mi-a răspuns, jenată, că pentru mine nu mai are”. Joi, 14 aprilie, la Teatrul municipal din Turda s-a jucat iar un spectacol în premieră. Ovidiu Cosac l-a rugat pe un cunoscut de-al său să îi cumpere bilete. Dacă stratagema ţine, Cosac va reuşi să pătrundă în teatrul căruia i-a dăruit 35 de ani din viaţa sa.
Autoexilaţi la Teatrul de Nord din Satu-Mare, condus de regizorul Andrei Mihalache, care şi-a început cariera tot la Turda, atât Stelian Roşian cât şi Radu Botar nu uită locul unde şi-au început cariera. „ Teatrul din Turda este biserica mea de suflet, unde am învăţat să mă împărtăşesc semenilor mei”, mărturiseşte Radu Botar. Celălalt „exilat” care a luat parte la întâlnirea desfăşurată miercuri la Casa Zăhan, Stelian Roşian, deşi spune că „a renăscut ca actor la Satu Mare” doreşte să îşi încheie cariera la Turda, iar apoi „dacă s-ar putea, după ce mor aş vrea să mă îngroape undeva sub teatru” şi-a încheiat confesiunea Stelian Roşian.
Toţi cei care au plecat după transformarea Teatrului de Stat Turda în teatru municipal ar vrea să se întoarcă, pentru a reda instituţiei gloria de altădată. Faptul poate deveni posibil numai dacă se va materializa îndemnul adresat de Radu Botar participanţilor la discuţiile din cadrul întâlnirilor colocviale:
„Opriţi ciuma portocalie, dacă vreţi să râdem iar, dacă vreţi să rămânem oameni!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu