joi, 12 mai 2011

Alegeri la UDMR Turda

de Emil HĂLĂŞTUAN
Ca urmare a încheierii mandatului 2007 – 2011, la organizaţia UDMR Turda au avut loc alegeri. Cei peste 70 de reprezentanţi ai organizaţiei, care au participat la şedinţa desfăşurată marţi, 10 mai, de la ora 18, la Sala Mare a Primăriei, au reconfirmat-o în funcţia de preşedinte pe Adamossy Klára. Membră a Consiliului local Turda, Adamossy Klára va conduce organizaţia turdeană a UDMR până în 2015, aflându-se la al patrulea mandat consecutiv în fruntea acesteia.
La aceeaşi şedinţă de marţi, 10 mai, au fost aleşi cei 15 membri ai comitetului de conducere al organizaţiei UDMR Turda. Într-o viitoare întâlnire, ce va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare, comitetul de conducere va desemna vicepreşedinţii organizaţiei.
În cursul şedinţei de marţi a fost evocată memoria fostului vicepreşedinte al UDMR Turda, consilierul local Biro Alexandru, care a încetat din viaţă sâmbătă, 7 mai. În vârstă de 59 de ani, căsătorit, tată a doi copii, Biro Alexandru „care a reprezentat cu brio interesele comunităţii”, fost artist în modelarea sticlei, a fost un om apreciat atât de către colegii săi din forul deliberativ turdean, cât şi de toţi cei care l-au cunoscut. Locul lui Biro Alexandru din Consiliul local Turda va fi ocupat, după toate probabilităţile, de Ladányi Emese, plasată pe locul trei în lista candidaţilor UDMR la alegerile locale din 2008. În vârstă de 27 de ani, de profesie jurnalist, Ladányi Emese, care a scris pentru Ziarul 21 din Turda, lucrează acum la Centrul Raţiu pentru Democraţie.
La alegerile din cadrul organizaţiei UDMR Turda au luat parte preşedintele organizaţiei judeţene, László Attila, viceprimar al Clujului şi deputatul Máté András.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu